23 august 2009
Cum recunosti un introvertit… si ce te faci cu el?
Cam 30% dintre oameni sunt introvertiti. Ei au o fire retrasa, tacuta. Atunci cand nu cunosc destul de bine pe cineva sunt rezervati si distanti. Se simt bine in mediul cunoscut al familiei, iar in ceea ce priveste cunostintele, cercul lor este restrans.
Cu toate ca acorda multa atentie lumii lor interioare, cu greu ar dezvalui ceva despre ea. De aceea prefera sa-i asculte pe ceilalti vorbind. Le este greu sa se adapteze la nou, mai ales la schimbarile bruste. Prefera sa-si desfasoare studiul sau munca mai degraba singuri decat intr-o echipa, si au nevoie de planuri minutioase si de pregatire ca sa se simta confortabil. Nu stralucesc prin optimism, nu sunt firi foarte vesele.
Punctele forte ale introvertitilor: au o atentie concentrata, sunt buni ascultatori, sunt independenti, au o gandire profunda si originala, sunt seriosi, de cuvant, ordonati, se remarca prin integritate, au un simt al sinelui bine integrat. Conservatori, sunt constanti in ceea ce fac, in idei si mentalitati. Au sentimente stabile si profunde.
Desi n-ar trebui niciodata sa incercati sa-i transformati in extrovertiti, introvertitilor le-ar fi util la scoala, in munca lor sau in societate sa fie sprijiniti sa-si dezvolte abilitatile de a comunica cu ceilalti - pentru ei acestea nu vin in mod natural, ca in cazul extrovertitilor.
Introvertitii dau impresia ca nu le plac oamenii. Nu este adevarat, aceasta perceptie s-a format din cauza consumului de energie pe care il au in prezenta celorlalti: in timp ce extrovertitilor timpul petrecut in prezenta altora le mareste energia, introvertitilor le-o scade. De aceea prefera sa interactioneze cu ceilalti nu mult si superficial, ci putin si profund.
Daca extrovertitilor le place sa vorbeasca, introvertitilor le place sa asculte. Nu asteapta cu nerabdare pauzele pe care ceilalti le fac in vorbire pentru a avea ocazia sa strecoare comentarii despre ei insisi. Nici macar nu se grabesc sa raspunda atunci cand sunt intrebati ceva. Insa ar fi o greseala sa va ganditi ca daca tac inseamna ca sunt de acord cu ce spuneti. Este mai bine sa le cereti un raspuns explicit decat sa presupuneti ce este in mintea lor. Si apoi asteptati, au nevoie de timp ca sa examineze fiecare amanunt al problemei.
Una dintre cele mai mari diferente intre introvertiti si extrovertiti este felul in care ei reactioneaza la stres. Cand extrovertitii sunt stresati, ei reactioneaza vizibil. Pot fuma sau bea, bombani sau striga, arunca farfurii sau pahare, dau cu pumnul sau se pot urca pe pereti. Cand introvertitii sunt stresati, ei se retrag. Fac asta ca sa-si incarce bateriile. Au nevoie de timp ca sa-si reinstaureze ordinea in lumea lor interioara si ca sa-si recapete energia consumata de prezenta celorlalti.
Hai sa vedem ce anume ii streseaza pe introvertiti:
- Incalcarea teritoriului lor. Nu le luati locul, nu le mutati lucrurile de pe birou… de fapt nu le mutati lucrurile in general, lasati-i singuri daca se retrag si sa nu cumva sa le imprumutati obiectele personale fara sa le cereti voie, pentru ca asta ii infurie destul de tare. Au nevoie de o camera a lor, bineinteles cu o usa care se poate inchide.
- Asa cum am spus, au nevoie de timp pe care sa-l petreaca singuri ca sa-si incarce bateriile. Daca li se refuza timpul petrecut doar cu ei insisi devin iritabili si deprimati. Pentru o sanatate optima au nevoie sa fie singuri cel putin jumatate din timpul folosit pentru a se recrea. Le plac calatoriile lungi, plimbarile in natura, adora compania animalelor - toate aceste lucruri le refac echilibrul interior.
- Introvertitii pun mare pret pe intimitate. Cand li se ignora limitele pe care le impun in aceasta privinta devin deranjati sau se simt jigniti. Chiar daca este vorba numai de faptul ca un coleg vorbeste prea tare la telefon in prezenta lor.
- Nu le faceti surprize, nu le gusta din simplul motiv ca prefera sa stie la ce sa se astepte. Este normal ca fiecare om sa controleze cat mai mult lumea sa… introvertitii insa vor sa controleze lumea intreaga.
- Le este frica de esecul in public si se simt de-a dreptul umiliti cand nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Nu-i puneti niciodata in lumina reflectoarelor, se vor simti cu siguranta stingheriti.
- Prefera sa comunice in scris. Spre deosebire de extrovertiti, se pot simti de-a dreptul extenuati cand sunt supusi la prea multa comunicare verbala “care nu duce nicaieri”. Altfel spus, urasc vorbaria ca forma de socializare. De aceea este de inteles ca uneori ignora pur si simplu telefonul care suna, preferand sa rezolve cat mai multe din lucrurile pe care le au de facut pe mail. Asadar nu va simtiti insultati daca prefera sa comunice in scris.
- Introvertitilor le place sa fie bine pregatiti, mai bine spus sa fie “acoperiti”. Daca sunt presati sa-si dea o parere sau sa vina cu o solutie inainte de a se fi gandit bine la ea se simt inconfortabil si deseori vor refuza sa se exprime in astfel de conditii. Pentru a evita neintelegerile ar fi foarte bine daca i-ati invata sa va comunice celorlalti clar atunci cand au nevoie de timp inainte de a da un raspuns. Daca n-o fac, intelegeti-i oricum, acum stiti mult mai multe despre ei.
Exista diferite grade de introversie, insa foarte putini oameni sunt 100% introvertiti, marea majoritate avand inclinatie fie spre tipul introvertit, fie spre tipul extrovertit, dar prezentand elemente din amandoua tipurile.
de Corina Marin
Cu toate ca acorda multa atentie lumii lor interioare, cu greu ar dezvalui ceva despre ea. De aceea prefera sa-i asculte pe ceilalti vorbind. Le este greu sa se adapteze la nou, mai ales la schimbarile bruste. Prefera sa-si desfasoare studiul sau munca mai degraba singuri decat intr-o echipa, si au nevoie de planuri minutioase si de pregatire ca sa se simta confortabil. Nu stralucesc prin optimism, nu sunt firi foarte vesele.
Punctele forte ale introvertitilor: au o atentie concentrata, sunt buni ascultatori, sunt independenti, au o gandire profunda si originala, sunt seriosi, de cuvant, ordonati, se remarca prin integritate, au un simt al sinelui bine integrat. Conservatori, sunt constanti in ceea ce fac, in idei si mentalitati. Au sentimente stabile si profunde.
Desi n-ar trebui niciodata sa incercati sa-i transformati in extrovertiti, introvertitilor le-ar fi util la scoala, in munca lor sau in societate sa fie sprijiniti sa-si dezvolte abilitatile de a comunica cu ceilalti - pentru ei acestea nu vin in mod natural, ca in cazul extrovertitilor.
Introvertitii dau impresia ca nu le plac oamenii. Nu este adevarat, aceasta perceptie s-a format din cauza consumului de energie pe care il au in prezenta celorlalti: in timp ce extrovertitilor timpul petrecut in prezenta altora le mareste energia, introvertitilor le-o scade. De aceea prefera sa interactioneze cu ceilalti nu mult si superficial, ci putin si profund.
Daca extrovertitilor le place sa vorbeasca, introvertitilor le place sa asculte. Nu asteapta cu nerabdare pauzele pe care ceilalti le fac in vorbire pentru a avea ocazia sa strecoare comentarii despre ei insisi. Nici macar nu se grabesc sa raspunda atunci cand sunt intrebati ceva. Insa ar fi o greseala sa va ganditi ca daca tac inseamna ca sunt de acord cu ce spuneti. Este mai bine sa le cereti un raspuns explicit decat sa presupuneti ce este in mintea lor. Si apoi asteptati, au nevoie de timp ca sa examineze fiecare amanunt al problemei.
Una dintre cele mai mari diferente intre introvertiti si extrovertiti este felul in care ei reactioneaza la stres. Cand extrovertitii sunt stresati, ei reactioneaza vizibil. Pot fuma sau bea, bombani sau striga, arunca farfurii sau pahare, dau cu pumnul sau se pot urca pe pereti. Cand introvertitii sunt stresati, ei se retrag. Fac asta ca sa-si incarce bateriile. Au nevoie de timp ca sa-si reinstaureze ordinea in lumea lor interioara si ca sa-si recapete energia consumata de prezenta celorlalti.
Hai sa vedem ce anume ii streseaza pe introvertiti:
- Incalcarea teritoriului lor. Nu le luati locul, nu le mutati lucrurile de pe birou… de fapt nu le mutati lucrurile in general, lasati-i singuri daca se retrag si sa nu cumva sa le imprumutati obiectele personale fara sa le cereti voie, pentru ca asta ii infurie destul de tare. Au nevoie de o camera a lor, bineinteles cu o usa care se poate inchide.
- Asa cum am spus, au nevoie de timp pe care sa-l petreaca singuri ca sa-si incarce bateriile. Daca li se refuza timpul petrecut doar cu ei insisi devin iritabili si deprimati. Pentru o sanatate optima au nevoie sa fie singuri cel putin jumatate din timpul folosit pentru a se recrea. Le plac calatoriile lungi, plimbarile in natura, adora compania animalelor - toate aceste lucruri le refac echilibrul interior.
- Introvertitii pun mare pret pe intimitate. Cand li se ignora limitele pe care le impun in aceasta privinta devin deranjati sau se simt jigniti. Chiar daca este vorba numai de faptul ca un coleg vorbeste prea tare la telefon in prezenta lor.
- Nu le faceti surprize, nu le gusta din simplul motiv ca prefera sa stie la ce sa se astepte. Este normal ca fiecare om sa controleze cat mai mult lumea sa… introvertitii insa vor sa controleze lumea intreaga.
- Le este frica de esecul in public si se simt de-a dreptul umiliti cand nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Nu-i puneti niciodata in lumina reflectoarelor, se vor simti cu siguranta stingheriti.
- Prefera sa comunice in scris. Spre deosebire de extrovertiti, se pot simti de-a dreptul extenuati cand sunt supusi la prea multa comunicare verbala “care nu duce nicaieri”. Altfel spus, urasc vorbaria ca forma de socializare. De aceea este de inteles ca uneori ignora pur si simplu telefonul care suna, preferand sa rezolve cat mai multe din lucrurile pe care le au de facut pe mail. Asadar nu va simtiti insultati daca prefera sa comunice in scris.
- Introvertitilor le place sa fie bine pregatiti, mai bine spus sa fie “acoperiti”. Daca sunt presati sa-si dea o parere sau sa vina cu o solutie inainte de a se fi gandit bine la ea se simt inconfortabil si deseori vor refuza sa se exprime in astfel de conditii. Pentru a evita neintelegerile ar fi foarte bine daca i-ati invata sa va comunice celorlalti clar atunci cand au nevoie de timp inainte de a da un raspuns. Daca n-o fac, intelegeti-i oricum, acum stiti mult mai multe despre ei.
Exista diferite grade de introversie, insa foarte putini oameni sunt 100% introvertiti, marea majoritate avand inclinatie fie spre tipul introvertit, fie spre tipul extrovertit, dar prezentand elemente din amandoua tipurile.
de Corina Marin
13 august 2009
Un adevarat test al dragostei..;)
Trebuie sa ai rabdare si timp sa citesti..dar meritaaa!! .....
In Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar, pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase.....
In timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, John, parcursese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa se documenteze dintr-o carte. Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini. Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana si-a zis, " Mi-ar placea sa cunosc persoana care a scris notitele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face, pare a fi atat de buna, de blanda si de inteleapta".
S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Hollis Maynell, New York City. Atunci a decis sa incerce sa o gaseasca. Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gasit adresa ei si i-a scris o scrisoare. A doua zi dupa ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front.
Surprinzator, Hollis i-a raspuns la scrisoare. Curand cei doi au inceput un schimb regulat de scrisori, care avea sa se intinda pe toata perioada razboiului. " Scrisorile ei erau asemanatoare notitelor pe care le facuse pe marginile acelei carti" avea sa-si aminteasca John mai tarziu " Prin ceea ce-mi scria, Hollis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult".
Intr-una din scrisori, John ii marturisea ca fusese ingrozit de moarte, cand, intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei. Hollis l-a incurajat raspunzandu-i, " Toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte, " chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, ca Tu esti cu mine".
Pe masura ce schimbau scrisori, John simtea ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris " te rog sa-mi trimiti o fotografie de-a ta " dar ea i-a raspuns, " Nu, nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii". El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal. In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie.
I-a scris ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase p.m., langa ceasul cel mare.
"Ma vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care il voi purta", i-a scris ea. In cele din urma, a sosit si marea zi.
John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima lui intalnire cu Hollis Maynell:
..O tanara venea spre mine; avea o fata placuta, cu o linie usor alungita. Parul blond ii cadea in bucle peste urechile delicate. Ochii ii erau albastrii ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o fermitate blanda si in costumul verde pal, arata ca pimavara care s-ar fi trezit la viata!
Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea, uitand cu desavarsire ca domnisoara pe care o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara, care-mi furase privirea nu avea....:(
Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnisoara s-a oprit pret de cateva clipe. Un zambet usor, provocator, ii aparu pe buze...." imi dai voie, soldat?", intreba ea timid. Am mai facut un pas spre ea..si atunci am vazut-o...pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde.
Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinuta, trecuta bine de 40 de ani. Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate in niste pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta repede. Trebuia sa aleg. Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva..stiam acum ca era Hollis Maynell??
Am decis fara sa ezit. M-am intors inspre femeie si i-am zambit, incepand insa sa-i vorbesc, ma simteam sufocat de o dezamagire amara. "Trebuie sa fiti domnisoara Maynell" am zis, intinzandu-i mana. " Sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna".
Pe fata femeii aparu atunci un zambet larg. " Nu stiu ce vrei sa spui, tinere", raspunse ea, " dar cred ca ai vazut-o pe domnisoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut, nu? Am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever. Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna, sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum....spunea ca e un fel de test".
In Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar, pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase.....
In timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, John, parcursese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa se documenteze dintr-o carte. Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini. Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana si-a zis, " Mi-ar placea sa cunosc persoana care a scris notitele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face, pare a fi atat de buna, de blanda si de inteleapta".
S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Hollis Maynell, New York City. Atunci a decis sa incerce sa o gaseasca. Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gasit adresa ei si i-a scris o scrisoare. A doua zi dupa ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front.
Surprinzator, Hollis i-a raspuns la scrisoare. Curand cei doi au inceput un schimb regulat de scrisori, care avea sa se intinda pe toata perioada razboiului. " Scrisorile ei erau asemanatoare notitelor pe care le facuse pe marginile acelei carti" avea sa-si aminteasca John mai tarziu " Prin ceea ce-mi scria, Hollis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult".
Intr-una din scrisori, John ii marturisea ca fusese ingrozit de moarte, cand, intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei. Hollis l-a incurajat raspunzandu-i, " Toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte, " chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, ca Tu esti cu mine".
Pe masura ce schimbau scrisori, John simtea ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris " te rog sa-mi trimiti o fotografie de-a ta " dar ea i-a raspuns, " Nu, nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii". El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal. In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie.
I-a scris ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase p.m., langa ceasul cel mare.
"Ma vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care il voi purta", i-a scris ea. In cele din urma, a sosit si marea zi.
John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima lui intalnire cu Hollis Maynell:
..O tanara venea spre mine; avea o fata placuta, cu o linie usor alungita. Parul blond ii cadea in bucle peste urechile delicate. Ochii ii erau albastrii ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o fermitate blanda si in costumul verde pal, arata ca pimavara care s-ar fi trezit la viata!
Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea, uitand cu desavarsire ca domnisoara pe care o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara, care-mi furase privirea nu avea....:(
Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnisoara s-a oprit pret de cateva clipe. Un zambet usor, provocator, ii aparu pe buze...." imi dai voie, soldat?", intreba ea timid. Am mai facut un pas spre ea..si atunci am vazut-o...pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde.
Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinuta, trecuta bine de 40 de ani. Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate in niste pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta repede. Trebuia sa aleg. Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva..stiam acum ca era Hollis Maynell??
Am decis fara sa ezit. M-am intors inspre femeie si i-am zambit, incepand insa sa-i vorbesc, ma simteam sufocat de o dezamagire amara. "Trebuie sa fiti domnisoara Maynell" am zis, intinzandu-i mana. " Sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna".
Pe fata femeii aparu atunci un zambet larg. " Nu stiu ce vrei sa spui, tinere", raspunse ea, " dar cred ca ai vazut-o pe domnisoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut, nu? Am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever. Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna, sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum....spunea ca e un fel de test".
6 august 2009
Fireproof - You Belong To Me
Va recomand acest film la toti aceea care nu l-ati vazut!!Fiti binecuvantati!!!
You run, you hide
As tears fall from your eyes
They fall like snow
From a wounded soul
You hold inside
The hurt of great divide
The hole is starting to get old
So come back to the light
To the love, you will find
It’s been here all along
So come back to the start
And you’ll find in your heart
That you always belonged
To me
Just take the rope
I won’t let it go
Give in
We can start again
I’m life, I’m hope
And I’m ready to explode
With how bad I want you back home
So come back to the light
To the love, you will find
It’s been here all along
So come back to the start
And you’ll find in your heart
That you always belonged
To me
You’re my daughter, you’re my son
You’re the one I long to love
And you’ve heard I chose to die
Do you know you’re the reason why?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
