20 martie 2009

meditatie


„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului. Şi zi şi noapte cugetă la Legea, Lui!” Ps.1:1-2 -

Un om al lui Dumnezeu se deosebeşte faţă de oamenii din lume, prin felul cum gândeşte, modul cum acţionează şi felul în care vorbeşte. Pe lângă aceste mărturii evidente, un om al lui Dumnezeu se deosebeşte de lume şi prin faptul că el îşi saturează viaţa cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru un creştin, citirea Cuvântului lui Dumnezeu nu este o obligaţie, ci o oportunitate de a petrece timp cu Dumnezeu, pentru a afla adevărul despre cum să-şi trăiască viaţa, ca să poată avea parte de fericire.

Nu-i aşa că doreşti să petreci tot mai mult timp cu cei pe care îi iubeşti ?

Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, cu o dragoste adevărată, atunci vei dori să petreci tot mai mult timp împreună cu El.

Un mod practic în care poţi petrece un timp de părtăşie cu Dumnezeu este acela de a pune deoparte un timp, adâncindu-te în Cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestui fapt, oamenii lui Dumnezeu preţuiesc Cuvântul Scripturii, sunt nerăbdători să audă acest Cuvânt şi citesc cu plăcere Sfânta Scriptură.

În acest timp de părtăşie în Cuvânt nu ar trebui însă să ne mulţumim doar să apreciem Cuvântul lui Dumnezeu, ci să petrecem timp şi să medităm la tot ceea ce am citit sau auzit.

N-aş vrea însă să credeţi că vă îndemn la o meditaţie de tipul New Age, despre care auzim atât de mult astăzi. Ca şi credincioşi, noi nu ar trebui să ne anihilăm starea de gândire conştientă şi să lăsăm gândurile să ne zboare spre nicăieri. Meditaţia Biblică înseamnă a-ţi îndrepta toata atenţia asupra Cuvântului Scripturii, pentru a descoperi şi înţelege ceea ce Dumnezeu îţi vorbeşte.

Prieteni, dacă doriţi cu adevărat să ajungeţi oameni ai lui Dumnezeu, atunci trebuie să vă umpleţi viaţa cu Cuvântul Scripturii!



UN OM AL LUI DUMNEZEU ÎŞI SATUREAZĂ VIAŢA CU CUVÂNTUL SCRIPTURII!