Înţelegerea procesului prin care creierul se degradează poate duce la dezvoltarea a noi tratamente care să prevină apariţia unor afecţiuni neurologice. Există anumite tipare după care creierul îmbătrâneste, însă acestea pot fi modificate în cazul existenţei unor afecţiuni.
Creierul pierde din masă. Pe la 20 de ani, începem să pierdem din greutatea creierului, astfel încât, pe la sfârsitul vieţii, contabilizăm cu 5-10 la sută mai puţină materie cenusie. Anumite regiuni se micsorează mai mult (lobul frontal, cu rol în abilităţile psihice, si hipocampul, unde se formează noile amintiri).
Scoarţa cerebrală se subţiază. Acest proces nu este cauzat de pierderea neuronilor, cum se considera până nu demult. Cercetări noi arată că subţierea scoarţei cerebrale este urmarea reducerii numărului sinapselor (proces ce începe la vârsta de 20 de ani).
Materia albă se împuţinează. Mielina, o substanţă albă care ajută neuronii să comunice mai bine, se împuţinează. Rezultatul: nu mai suntem la fel de rapizi în gândire, nu mai avem o memorie la fel de bună ca în tinereţe, iar abilitatea de a rezolva probleme scade simţitor.
Neurotransmiţătorii îsi reduc numărul. Pe măsură ce înaintează în vârstă, creierul generează din ce în ce mai puţini neurotransmiţători (substanţe precum serotonina, care transmit mesaje de la un neuron la altul). Aceste schimbări vor avea efect asupra memoriei.
Creierul uman este unul dintre cele mai studiate organe. Şi pe bună dreptate, căci de buna lui funcţionare depind toate funcţiile din corp, iar, fără ajutorul lui, nu ar fi posibilă nici o simplă strângere de mână.
Tulburările de memorie si de atenţie, tulburările de orientare spaţio-temporală, tulburările de utilizare a obiectelor, tulburările de vorbire, cu sărăcirea limbajului si dificultăţi în înţelegere si în învăţare, sunt cele mai frecvente manifestări pentru îmbătrânirea precoce a creierului.
Căscatul ne răcoreste neuronii
Creierul este ca un calculator, care, la temperaturi ridicate, dă eroare. Spre deosebire de computer, creierul nu este însă echipat cu un dispozitiv de răcire. Astfel, a fost nevoit să-si dezvolte un mecanism inedit de „răcorire”: căscatul!
Cercetătorii de la Universitatea Binghamton din New York, SUA, au ajuns la această concluzie după ce au observat că oamenii cască atunci când temperatura din atmosferă este mai mică decât cea a corpului.
Acestia au dovedit că, în urma căscatului, temperatura creierului a egalat-o pe cea a aerului, iar starea de spirit a voluntarilor s-a îmbunătăţit. Ei bine, atunci de ce căscăm când suntem obosiţi? Cercetătorii spun că este absolut normal: lipsa somnului si oboseala cresc temperatura materiei cenusii.
Contrar opiniei comune, persoanele care cască în timpul unei discuţii nu sunt dezinteresate de subiect, ci, prin acest mecanism, încearcă să-si sporească atenţia.
